Camelia Potec a pus în decembrie punct final unei cariere senzaționale în natație, de peste 20 de ani. Campioană olimpică la Atena (200 m liber) și multiplă medaliată mondială și europeană, fosta elevă a Doinei Sava și a lui Philippe Lucas lucrează acum în federația română de profil și încearcă să repună corabia tricoloră pe linia de plutire, alături de președintele Viorel Păunescu și de secretarul general Ștefan Iamandi.
Brăileanca a rememorat pentru ProSport momentele de aur din 2004. „Multă lume vorbește de 200, dar s-a uitat de cursa de 400 de metri. Era proba la care speram într-o clasare pe podium, în condițiile în care m-am și calificat în finală cu al doilea timp. La final am terminat însă doar pe locul 4 și am fost tare dezamăgită, eram deja la al doilea loc 4 după ce am terminat la fel și la Sydney. Am intrat apoi în cursa de 200 de metri, fără prea multe speranțe. Psihic și motivată nu eram pregătită pentru această probă. În semifinale m-am calificat cu al 11-lea timp, iar în finală am avut al șaptelea timp. În finală am concurat pe culoarul de margine și n-am avut niciun reper vizavi de evoluția mea. Mi-am zis doar să-mi fac cursa mea, iar când am ajuns la final am auzit doar țipetele antrenoarei, nu știam însă pe ce loc am terminat. Abia după 2-3 secunde, după ce m-am uitat pe tabelă, am văzut că am câștigat cursa”, a realizat o incursiune în timp Camelia Potec.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER